A înțelege nu este un simplu transfer mecanic de informații. Să ne jucăm cu o etimologie, se poate: inter – legere = a citi împreună. Deci, ca să înțelegi nu poți să citești singur, trebuie să existe totdeauna un dublu. Umbra care citește împreună cu tine. Etimologia ne duce spre a culege, dar și a aduna oasele unui mort, a alege, a culege sensurile, ar trebui să facem un ocol prea mare pentru a întrezări măcar toate consecințe posibile la nivelul limbajului ale acestor culegeri și reculegeri. Cititul este un act de opțiune, o alegere cu multiple ramificații. Un poem nu se poate citi singur. Ci numai o inter-citire. Un poem îl citești cu toate poemele pe care le-ai citit, cu toate cărțile pe care le-ai citit, cu toate sentimentele pe care le-ai avut și le-ai pierdut sau ratat, cu creierul, cu inima, cu viscerele, cu ochii, cu degetele, cu limba, cu genele. Nu poți înțelege altfel un poem. Până nu te simți răzuit, citit de el, cu oasele adunate în ștergar la pomenirea de 7 ani, leg-at de el pe veșnicie. Răzuit în sensul de scalpat, supus unui ecorșeu. Dar și al dezvăluirii cifrului secret de sub poleiala lucioasă a realității.
Când nu înțeleg, mă uit la umbra mea. Când nu înțelege, umbra mea se uită la mine. Și ne înțelegem amândoi. Când mă bucur de cele citite, ce trebuie grabnic împărtășite (adică făcute parte, împărțite cu cineva, cuminecate) chem din subterane umbra ca să-i spun… Sensul ne apare totdeauna sub formă de miride (tot a împărți, a distribui, a diviza înseamnă), numai misticilor, vizionarilor le apare ca întreg și instantaneu. Dar mi-e teamă că, având această percepție, ei tot nu pot să ne-o comunice, limbajul fiind el însuși format din miride, fărâmituri de sens, numite cuvinte. De aceea, cei care văd spun povești, sau parabole, care sunt oglindiri ale Întregului. S-a scris mult despre paralelismul cuvânt – hrană, să luăm aminte că nu mâncăm niciodată proteine sau glucide sau carbohidrați, mâncăm pâine sau carne sau ouă. Organismul își extrage din ele esența. Poetul face pentru noi acest act alchimic: transformă hrana sățioasă a limbajului cotidian în esența de care am nevoie ca făptură a logosului. Am nevoie deci această digestie a sensului lumii pentru a ajunge, vorba poetului, „într-un aer mai curat, care e gândul”. A înțelege înseamnă a primi. Ține de fiziologia darului. Nu oricui îi e dat să înțeleagă. Înțelegerea este, mai întâi, un dar, abia mai apoi un proces intelectual și afectiv. De ce? Pentru că sensul precedă lucrurilor, după cum Pâinea precedă miridelor. Poemul se face/se scrie coborând. Poemul se citește/se înțelege urcând. Pe undeva vă întâlniți. Se spune: „îngerii lui Dumnezeu se urcau și coborau pe scara aceea”. Doar aveați, de mult, o inter – legere.
Sf. Andrei 2018
