RĂZBOIUL LOR…

Alin Ciupală este unul din istoricii noștri cei mai importanți de azi, profesor universitar la facultatea de istorie din București, a fost până recent secretar științific al  „Institutului de Istorie a Artei G. Oprescu”. Direcția sa de cercetare pare a se îndrepta spre studiul istoriei locului femeii în societatea românească. Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea  (Meridiane 2003), Despre femei și istoria lor (coordonator, ed. Universității București, 2004) sunt doar două dintre cercetările sale în domeniu. Cartea pe care o prezint este în aceeași direcție și abordează un subiect, din câte știu, necercetat până acum într-o lucrare de sinteză: Bătălia lor. Femeile din România în primul război mondial (Polirom 2017). Să recunoaștem că puțini ne-am gândit că războiul, această chestiune prin excelență „bărbătească”, este purtat în felul specific și de femei. Documentele abundente pe care le aduce la lumină istoricul, defrișările de arhive, de corespondențe, de literatură memorialistică ambiționează o panoramă exhaustivă a temei. Acolo unde nu a ajuns încă munca de documentare, enunță cu generozitate noi drumuri ce rămân a fi străbătute, „un subiect în continuare deschis”, cum sună ultimul capitol: istoria cercetășiei, istoria prizonierilor din lagăre, ce s-a întâmplat cu surorile de caritate după încheierea războiului, amănunțirea rolului femeilor din mediul rural (mai puțin abordat din lipsă de documente) etc. Cartea este scrisă într-un stil laconic, sobru, oferind o mulțime de informații dintr-o perspectivă neutră, o metodologie istorică științifică păzită cu strășnicie, interzicându-și orice speculație dincolo de atestarea documentară. Două mi se par însă ideile ce deschid interesante posibilități de discuție în urma parcurgerii marii cantități de date sintetizate: faptul că România avea atunci un proiect național indiscutabil, care coagula întreaga societate; indiferent de orientare, fie că erau antantofili sau germanofili, ortodocși sau catolici, proiectul pe care-l imaginau era același, chiar dacă drumurile spre el erau opuse; și faptul că dăruirea totală a femeilor în timpul războiului, cu nimic mai prejos decât a bărbaților de pe front, a fost un pas decisiv înspre schimbarea condiției femeii în societate. Voluntariatul și voluntarismul doamnelor din înalta societate (cu regina în frunte) au devenit modele de emancipare și de încurajare la implicare socială pentru multă vreme după aceea.

Analiza Marelui Război din perspectiva femeilor făcută la nivelul existenței cotidiene, ne artă o societate bine articulată, având ca model societatea franceză în special, și urmându-i modelele de activism social, dovedind „…existența unei societăți feminine educate și instruite, identificabilă la nivelul lumii urbane, alcătuită atât de reprezentante ale protipendadei, cât și dintr-o burghezie mică și mijlocie, asigura masa critică necesară unei opere de anvergură”. Războiul a fost o provocare și pentru elita feminină care a căutat cele mai eficiente căi de participare nemijlocită, de  multe ori cu o eficiență impresionantă: spitalele, trenurile spital, o imensă rețea de ajutorare a copiilor și familiilor celor de pe front, ajutoarele materiale directe, transmiterea de corespondență între răniți și familii, până la trecerea clandestină a unor ofițeri ieșiți din spitalele din zona ocupată spre Moldova. Este apoi imensa muncă organizatorică necesitată de dezastrul războiului, de lipsa bărbaților și mai apoi de refugiul întregii conduceri a țării la Iași, ceea ce a impus greutăți aparent insurmontabile. Pentru doamnele din capitalele Europei, dar chiar și din SUA sau America de Sud, vedem o incredibilă activitate de diplomație informală, lobby, cum s-ar spune azi, strângere de ajutoare pentru țară: fonduri, hrană, medicamente, îmbrăcăminte, utilaje sanitare și consumabile pentru spitale, până la ambulanțe și mobilizare de medici sau asistente medicale din Franța care au venit ca voluntari în spitalele noastre. O acțiune de caritate excepțională. Se înființau tot felul de Societăți  (o societate civilă efervescentă și eficace) ale doamnelor, menite să ajute într-un domeniu sau altul și a căror istorie este urmărită cu acribie. Firește că uneori intrau în concurență, că erau orgolii și interese, că se căuta protecția înaltă a Reginei, dar multă suferință au alinat și mult bine au făcut toate aceste societăți a căror activitate este detaliată pe zeci de pagini. Sunt personaje care ies în evidență: Alexandrina Cantacuzino, Simona Lahovary, Alice Sturdza,  Maria Balș, Anastasia Filipescu,  Olga Sturdza, Arabella Yarka…și catalogul este imens. Strângerea de fonduri, activitatea Crucii Roșii, cantinele Mircea, trenurile sanitare, organizarea spitalelor și lucrul efectiv în ele, incredibila muncă de organizare din refugiu în condițiile atât de dificile sunt toate rodul devotamentului acestor femei. Ce însemna activitatea lor directă în spitale aflăm din zeci de pagini de mărturii citate aici. Sunt prezentate și atmosfera vieții cotidiene: atmosfera din dormitoarele infirmierelor, greutățile, inclusiv materiale, de care ele se loveau, conflictele, poveștile de dragoste sau simple legături amoroase ivite în aceste stabilimente, sub amenințarea războiului, bolilor și privațiunilor de tot felul, regulamentele de strictă moralitate specifice vremii etc. O astfel de istorie ambiționează, cum știm, să descrie viața comună în toată diversitatea ei. De altfel, femeile avuseseră un rol important și în perioada neutralității, ajungându-se până acolo încât excepționalul  observator care a fost Arhiepiscopul Netzhammer să susțină: „Îmi exprim și față de mareșal /Makensen/ convingerea că se exagerează influența directă a reginei asupra regelui și a politicii, dar că este posibil ca în România războiul împotriva Puterilor Centrale să fi fost decis de către femei, înaintea bărbaților lor”. Această teribilă observație este suficient argument pentru o cercetare precum cea de față.

Aproape jumătate din carte este dedicată, firește, Reginei Maria. Este practic o carte în carte. Autorul are buna intuiție de a depăși strict tema, intrând în detalii de politică, viața de la „palat”, mă rog, din reședința din refugiu, relațiile de familie, sentimentale ș.a.m.d. Rezultă un portret fascinant și nuanțat al, poate, celui mai complex și interesant personaj determinant al istoriei noastre moderne. Regina este centrul, ca un „reper public”, în jurul ei pare că gravitează totul. Și pare a fi pretutindeni, a avea resurse nelimitate de timp, de bunăvoință, de energie sufletească, de inteligență, de răbdare, de abilitate diplomatică, dincolo de toate încercările personale. „Tendința ei cvasipermanentă de a încălca normele”, care i-a atras destule critici ale adversarilor, subliniază doar trăsăturile unei personalități excepționale ivite miraculos în împrejurări excepționale. Spre beneficiul Țării. Două situații, de exemplu, intenția de a-l trimite pe prințul Carol pe front sau atitudinea față de încheierea păcii separate. Învinsă în ambele, dar învingătoare în istorie.

Simțul nuanțelor și cunoașterea în detaliu a documentelor epocii, îl feresc pe autor de a  furniza judecăți tranșante, subliniind mereu complexitatea oamenilor și a situațiilor. „Femeile familiilor liberale și cele ale familiilor conservatoare au preluat și au continuat  o dispută care nu era și a lor, [de ce să nu fie și a lor?, mă întreb] întărită prin decenii întregi de educație, alianțe matrimoniale și preocupări strâns legate de prezervarea patrimoniului moștenit sau dobândit. […] Poate cea mai dură ciocnire s-a produs între femeile ortodoxe și femeile catolice. Trebuie însă subliniat că toate aceste paliere erau amestecate și nu putem vorbi de granițe absolute, precise,  ci de unele cu totul eratice. Alexandrina Cantacuzino era fervent ortodoxă, conservatoare, dar și germanofilă, Zoe Sturdza era liberală, ortodoxă și germanofilă, Maria Pâcleanu era conservatoare, catolică și germanofilă, doamnele familiei Brătianu erau liberale, ortodoxe și antantiste”. O carte de reală celebrare a Centenarului, o contribuție fundamentală la istoria primului război mondial

9 iunie 2018