A STA PE GÂNDURI

”Opriţi-vă din când în când/Opriţi-vă din când în când cuvântul/la jumătate/şi aşteptaţi să înflorească/tăcut/ca un buchet de anemone./Opriţi-vă o clipă/în mirare/şi ştergeţi-vă cu un burete/trupul desenat pe tabla lumii./Opriţi-vă pasul când mergeţi/şi în el însuşi/ drumul se va ascunde./Opriţi-vă gestul la jumătate/Şi lăsaţi nemişcarea să crească.” Cristian Constantin Ţurcanu

Recitind poemul Timp înflorit, mi-a atras atenţia o expresie aparent banală: A sta pe gânduri. De ce A sta? Poate înţelegem dacă o comparăm cu A rămâne pe gânduri. A rămâne pe gânduri înseamnă tocmai că, în plină alergare fiind, te izbeşte brusc, frontal, Ideea. Şi te paralizează. Te opreşti să o rumegi. Te transformi în ierbivor. Ciudat, cum leagă limba fiinţele pe care le socotim o chintesenţă a prostiei cu actul cel mai profund al gândirii. Deci te-ai oprit din iureşul cotidian sub Revelaţie şi cugeţi. Rămâi locului. Nu te mai învârţi tu bezmetic în jurul lumii, ci lumea se învârte în jurul tău. Gândind, devii Centru.

A sta pe gânduri însă nu mai are nimic din bruscheţea şocului. Este gestaţie îndelungă. Cum stă cloşca pe ouă, aşa stăm noi pe gânduri. Le clocim, le încălzim până când (până când?) gândurile astea coapte fac pui. Într-o lume grăbită, în care nimeni nu are răgaz să stea, de ce ne mirăm de atâtea gânduri necoapte? Ieşite strâmbe din incubatoare artificiale, hrănite sintetic şi prea sensibile la bolile veacului. Nu mai vrem să stăm pe gânduri. Uitaţi-vă la un călugăr în rugăciune, la un yogin, la un lamaist! Literalmente ei nu fac nimic. Stau. Stau pe gânduri, adică scufundaţi în cuibarul Fiinţei, stau în rugăciune şi clocesc acolo viitorul. Nu întâmplător unul din primele exerciţii de spiritualizare în multe religii este acela de a sta nemişcat. Aţi încercat să staţi nemişcaţi fie şi 5 min? Cu ochii ţintă în interior, spre inima proprie? Vedeţi ce greu e? A gândi nu este un act abstract, cum ne învaţă seaca filozofie occidentală. Este un act care antrenează toată fiinţa, toţi muşchii, toţi nervii. Cutremur al nervilor, zicea Eminescu, şi el ştia mai bine ca mulţi ce înseamnă a sta pe gânduri. Cu toţii simţim că trăim într-o lume bezmetică, alergând veselă spre prăpastie. A te opri pur şi simplu nu se poate. Dar a cădea pe gânduri? Iată altă expresie, care ţine tot de şoc, alergi în maşina ta de viteză şi brusc, după colţ, îţi apare în faţă gândul! Şi cazi pe gânduri. Îţi dai seama că Acolo este ceva care trebuie îngrijit, încălzit, care poate da rod pentru sufletul tău. E ceva moale, matern.

Sunt multe boli ale veacului, ne-răbdarea pare a fi una dintre cele mai grave. Adică neştiinţa de a mai sta pe gânduri temeinic. Un banc vechi şi bun zice că se întâlnesc doi ciobani: Ce faci, bade, şezi şi cugeţi? întreabă unul. Nu. Numai şed. Mi-e sete de repaus, zicea poetul, adâncit în gânduri.

Apărut în ISOGRAFII ed. Eikon 2013

Literatura de Azi 27.072917