Mă bate gândul

CATEGORIE 
septembrie 13, 2015


BĂTUT  DE GÂNDURI
                Atunci când te pedepsește gândirea. Când n-ai fost cu-minte și îți primești cuvenita răsplată. O pedeapsă cu atât mai cumplită, cu cât vine din lăuntru, este imanentă lumii tale. Expresia ne evocă o încremenire agitată, pasivitatea și zbuciumul împreună. A gândi  nu este o operație comodă, împăcare cu lumea, ci ispășire. Printr-o gândire adevărată, gândită, îți și ispășești păcatul de a gândi. Numai după această ardere cu biciul de foc gândul iese ca purtător de lumină la lumină, stabilește dialogul dintre lumina interioară și cea de afară. Se stabilește un fel de raport de adversitate între sine  și gândirea sinelui despre sine. Căci între a gândi și  a fi bătut de gânduri  există o diferență capitală, ele vorbindu-ne parcă despre două momente diferite ale aceluiași proces. Prin a gândi  locuiești încă în propria-ți gândire și ești locuit de ea, te afli într-o osmoză perfectă, o relație de natură pur erotică se instituie între tine și gândirea ta. Prin a fi bătut de gânduri gândul îți vine de undeva din afară, răz-bunător și răscolitor de ființă, deșteptând, la o fremătătoare existență muzicală, obscure și nelămurite adâncimi ale sufletului. E nevoie ca gândul tău să-și ia această obligatorie distanță față de tine pentru a putea apoi să te lucreze după măsurile care îi (îți) sunt inerente. Adversitate, tensiune, mișcare a spiritului mereu torturat de gând! Trebuie să începi prin a fi bătut de gânduri, încercuit și încercat de ele până la capăt, pentru a ajunge la pacea din urmă a înțelepciunii.
Are importanță conținutul acestor gânduri? Expresia noastră nu ne-o spune, dar ne lasă să întrevedem ca esențială intenția lor. Aproximăm un prag: dincoace de el, gândurile sunt mai mult sau mai puțin simplă fiziologie, bio-chimie, a creierului. Dincolo, ele capătă puterea de a institui dialogul fertil, mișcarea care antrenează spiritul întru întemeierile sale. Ești bătut de gânduri cum țărmul este bătut de valuri. Ritmic, ți se ia parcă o fărâmă, ești netezit, șlefuit de gânduri sau de același val – gând revenind obsesiv. În general, ești bătut de gânduri atunci când ești bătut de soartă. Altfel, folosim varianta la singulara expresiei noastre: mă bate un gând… și ea ne spune sensibil altceva. Aici a apărut noul, soluția unei probleme fără îndoială importante dar trecătoare la scara vieții, îndemnând însă la acțiune imediată, cu urmarea interogativă: „ ce-ar fi să…?”. Am înlăturat astfel stavilele și acum ne putem lăsa liberi în bătaia vânturilor gânduri. Bătut de gânduri, ajungi la îngândurare. Care înseamnă deschidere ca stare fundamentală a spiritului. Sunt și destui dintre aceia care fug, adăpostindu-se de „ploile gândirii”, pentru care îngândurarea este inutilă zăbavă, inautenticitate evidentă etc. Sintagma noastră le vorbește însă acelora care se lasă în voie bătuți de aceste ploi (adesea însoțite de fulgere), știind că altcum nu se poate ajunge la situația binecuvântată a rodirii. Așa, în căutarea de sine, omul autentic este omul bătut de gânduri. Adică omul îmblânzit, mlădiat, laminat, care și-a netezit asperitățile interioare, și-a înlăturat rigiditățile, cunoscându-și absoluta fragilitate care îl face indestructibil. Prin ritmica bătaie a gândurilor, făptura umană intră în rezonanță, supunându-se muzicalului canon al armoniei universale.
Firește că vânturile gândurilor nu bat mereu din aceeași parte, sunt printre ele toate formele: de la viscolul dezlănțuit până la briza mării. Ele înseamnă însă armonie pentru că împlinesc o ordine înțelegătoare de contrarii. Bătut de gânduri este omul autentic, dar nu lăsat în voia tuturor vânturilor, corabie în derivă pe marea propriului suflet zbuciumat. Există un țărm visat, o îndemânare a navigației și firește o cârmă solidă. Cum să numim deci limanul acesta către care ne grăbește bătaia gândurilor? Să-i spunem, cu sfiala cuvenită, înțelepciune?
Dar despre toate acestea, ca întotdeauna, lucrurile cele mai profunde ni le spune tot Poetul, când, printr-o imagine uluitoare, ne arată sufletul răpit prin iubire somnolentei armonii a „codrului bătut de gânduri”. Semn că Ființa însăși este ca și noi, fragilă și gânditoare, semn că e adevărat ce ni s-a spus: că suntem o trestie gânditoare. Și întrebarea care ni s-a pus: „Ce-ați ieșit să vedeți în pustie? Au trestie bătută de vânt?”.

Distribuie

Publicat în
Publicat de
Christian Craciun

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

© 2015 Christian Craciun.
cross