Bookfest

CATEGORIE 
septembrie 12, 2007

ÎN TÎRG
UN EPILOG?

Tîrgul de carte BOOKAREST, (cum s-a numit o vreme) este mai mult decât un eveniment culturalo-comercial. El s-a alcătuit în timp până la dimensiunile unui mit sui generis. Pentru că totul îi stătea împotrivă după legile marketingului: spaţiul exterior (circulaţie infernală în plin centru, fără locuri de parcare) spaţiul interior (de la an la an tot mai înghesuit, lume care se calcă în picioare, fără spaţii pentru conferinţe, pentru lansări, cu o sonorizare imposibilă), timpul (la începutul lui iunie, de multe ori pe o căldură insuportabilă, cu lumea îndurînd cu stoicism ani de zile lipsa aerului condiţionat sau oricum incapacitatea instalaţiei de a face faţă aglomeraţiei), sabotajele discrete (într-un an o mare adunare scriitoricească a fost convocată la Neptun exact în perioada Tîrgului), lipsa unei mediatizări inteligente, criza din ultimii ani a sistemului editorial etc. şi iar etc. În ciuda tuturor acestor inconveniente, Tîrgul a supravieţuit, a crescut, a devenit marele eveniment cultural al anului, reper, loc anual de întîlnire obligatorie pentru toţi iubitorii de carte. Chiar şi după apariţia fratelui mai mic, tîrgul din toamnă Gaudeamus, mult mai bine dotat, mai înlesnit, cu spaţii mult mai generoase, tîrgul de vară a rămas un loc magic. Inexplicabil numai prin criterii strict comerciale. Lumea îşi dădea rendez-vous pentru anul următor, se ştiau locurile standurilor principale, Paul Daian anunţa cu trompeta sa evenimentele şi-şi purta triumfător cocoşelul din creştet, lifturile gemeau de lume şi te puteai înghesui lîngă nu ştiu ce scriitor celebru, în alte condiţii ai fi dat nu ştiu cît să-l vezi atît de aproape, se aştepta cu răbdare mai mult de un ceas la coadă la autografe, terasa La Motoare intrase şi ea în acest circuit sacru. Iar în ultimii ani devenise ea însăşi un spaţiu complementar prin expoziţiile de anticariat, antichităţi, gadgeturi, şi un spaţiu excelent de comunicare între oameni care altminteri nu-şi vorbesc un an întreg.
Această aură pe care nu ştiu dacă marile tîrguri europene o au (nu cred, după ce am citit impresiile unora care au avut norocul să-şi poarte paşii pe acolo) provine pesemne şi din actul însuşi de naştere al Tîrgului. El venea după deceniile de secetă intelectuală, în plin clocot politic şi civic al începutului anilor 90, marca boomul editorial al acelei perioade şi arăta pe scurt ca o ploaie în deşert. Ceva din magia acestei naşteri s-a păstrat pînă la ediţia de anul acesta. Se pare ultima din acest loc (urăsc cuvântul „locaţie”) şi în această formulă. Şi anul acesta (ediţia 13 pentru superstiţioşi) ritualurile s-au păstrat neschimbate, chiar dacă uşor fanate, parcă fără splendoarea de altă dată, iar evenimentele n-au avut parcă anvergura din precedentele ediţii. Un fel de „farmec discret al burgheziei”, de lampeduziană decadenţă şi oboseală se insinua parcă printr-o sensibilă dezordine. Dl. Oroveanu, factotumul tîrgului, părea în interviurile care au precedat evenimentul să fi depus şi el armele. N-a explicat, de pildă, de ce a dispărut sigla „Bookarest”, de ce au fost mai puţine edituri, de ce prezenţa internaţională a fost mai redusă. În schimb, a propus un proiect foarte interesant. Un tîrg în aer liber. Probabil în Herăstrău. Ar fi foarte multe avantaje, dar nu ştiu dacă magia tîrgului înghesuit în sălile Teatrului naţional va mai continua. Probabil va deveni ceva, normal, „trendy”, comercial, un strict raport între editori, librari, cititori. Sau poate nu? Anul acesta am văzut, două zile la rînd, un orb, însoţit fireşte de cineva, care întîrzia la fiecare stand şi i se descria exact ce este acolo, se interesa de fiecare carte. El poate fi emblema acestei aure a Bookarestului. Poate că atmosfera din bătrînul parc se va molipsi şi ea de vraja indicibilă a culoarelor înguste dintre standurile Galeriei de la etajele 3/4. Unul dintre paradoxurile nesfîrşite ale lumii noastre de pe Dîmboviţa este că, pe măsură ce producţia editorială scădea, se vorbea tot mai îngrijorat despre criza lecturii, tineretul fugea de carte ca de salahorie, în acelaşi timp zic, tîrgul creştea spectaculos de la un an la altul şi tineretul era o prezenţă surprinzătoare pentru sceptici. Inexplicabil, ca şi durabilitatea însăşi a evenimentului. Căci, într-o ţară suferind acut de lipsa unor evenimente culturale de amploare, Bookarest era una dintre puţine excepţii reuşite.
Una dintre cele mai stupide discuţii care a dezbinat lumea noastră intelectuală în ultimii ani a fost aşa zisa ruptură dintre „mase” şi „elite”. Un fel de reîncălzire cu un vocabular de ultimă oră a vechii teme a luptei de clasă. Ei bine, tîrgul de carte mi s-a părut o dovadă cît se poate de palpabilă a falsităţii acestei fracturi descoperite de unii din birouri. Aglomeraţia, autocarele speciale cu care profesori obsedaţi la modul sublim din îndepărtate oraşe îşi aduceau elevii la acest festin intelectual, cifrele de vînzări, arătau că falia, de nu este inventată cu totul, are în orice caz un cu totul alt traseu. Nu ştiu dacă de la anul Bucureştiul va mai avea un Tîrg de carte la începutul vacanţei. Dar lipsa lui ar echivala cu una din cele mai grele pierderi ale mitologiei noastre culturale.

2005

Distribuie

Publicat în
Publicat de
Christian Craciun

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

© 2007 Christian Craciun.
cross