ÎNVIERE

MORMÂNTUL GOL

„Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea le-a zis: că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”. (Io.20.13) Nu există în literatura (în sensul de tot ceea ce este scris) lumii, nici în tragedii, nici în epopei, scenă mai cutremurătoare decât cea a Patimilor. Împătrit descrisă cu toate detaliile. Fiind un climax, momentul nu este însă un deznodământ. Așa cum îl prezintă, îngust naturalist, unele perspective filmice contemporane. Faptul că, după Crucificare, mai urmează ceva mută importanța narativă a întregului text evanghelic spre acest ceva. Spre urmare. Aici este secretul creștinismului, în acest mormânt gol (atât de sugestiv și iconografic). Moartea ne găsește, inevitabil, dar pe Hristos cel mort pe cruce nu-L găsește nimeni. Scena Învierii ca atare lipsește din Evanghelii. Pentru că ea nu este un eveniment din ordinea lumii, ca atare nu poate fi relatat. Este literalmente dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Nu este, mai ales, un miracol, precum învierile pe care le făcuse posibile Iisus. Acelea erau o întoarcere de la moarte la viață. A lui Iisus este o biruință definitivă asupra morții. „Cu moartea pre moarte călcând”. Indiciul ei este un semn vid, acest mormânt gol în care zace abandonat, într-o „montare” cinematografică perfectă, doar giulgiul. Anamnesis al trupului care a fost viu, a murit și se va ridica la ceruri în slavă. Nu înainte de a coborî în iad. „În mormânt cu trupul și în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, toate umplându-le Cela ce ești necuprins”, spune cântarea liturgică. Este un fel de „ultimă datorie”, înainte de-a Se ridica de-a dreapta Tatălui. Adam cade. Satana se prăbușește. Iisus coboară. Există o expresie: „moarte subită”, care vrea să descrie apariția instantanee, fulgerătoare, neanunțată de nimic, accidentală, a morții biologice. În ordine spirituală, este exact invers: moartea este îndelungă, începe din chiar clipa nașterii, cum ne spun Părinții filocalici, Învierea, în schimb, este o smulgere instantanee, o schimbare de traiectorie pe o altă orbită existențială, ceea ce, la fel ca în fizică, se petrece cu producerea de lumină. Lumina care înconjoară trupul în splendoare. Ne punem întrebarea, provocată de mintea noastră limitată: cum se va petrece această Înviere a noastră? Iisus însuși fusese chestionat la modul acesta „mecanicist” („La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o soție” Ma.12.23). Evident că nu se poate da răspunsul în acești parametri, și Iisus refuză să se lase atras în capcana lecturii literale. Căci Învierea nu mai este sub jurisdicția acestui cum, nu mai este sub puterea modalității. Nu mai există verbe după înviere, mai bine zis nu mai există timp și mod verbale. De aceea ar trebui să nu ne mai risipim energia încercând să-l lămurim, naiv, pe acest cum va fi? Pur și simplu nu ne este dat! Continuitatea între Bunavestire adusă unei fecioare că va naște prunc și giulgiul lepădat pe podeaua mormântului este continuitatea unei alte ordini. În care apa este vin, orbul își recapătă vederea, credința/dragostea îl învie pe cel drag, leprosul se curăță, iar plata „zilei de muncă” se face după o aritmetică divină, nu după cea negustorească. „Sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești/…/Așa este și învierea morților: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere”.(1.Cor.15.40, 42,43). Observăm că, vorbind de Înviere, gândul ne duce automat la trup, și nu la suflet! De fapt, Învierea este nu fantastică „supraviețuire” biologică, ori „reîntrupare”. Nici evanescentă muzică aeriană a sufletelor. Nu există decât o singură întrupare, cea a lui Dumnezeu în Fiul său cel mult iubit. Învierea este altceva, descoperirea Splendorii ultime și definitive a Cerurilor. „Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos” (1.Cor.15.22). „că dacă una cu El ne-am făcut prin asemănarea morții Lui, atunci una vom fi și prin aceea a învierii Lui…” (Rom.6.5)

16 aprilie 2019