Lupul și omul

DORMIND CU LUPII

 

Iată o carte despre care epitetul excepțională trebuie spus din prima frază[1]. Asta și justifică semnalarea ei într-o revistă de cultură, deși subiectul – lupul, firește – ne-ar face să imaginăm un studiu specializat de biologie, strict științific. De fapt, este mult mai mult decât atât, este o monografie cu ambiția de exhaustivitate asupra acestui animal cultural care este lupul, firește în relația lui extrem de complicată cu omul (ordinea cuvintelor din titlu nu este întâmplătoare). Monografia masivă, aproape 700 de pagini format mare, la origine o teză de doctorat care ar fi fost cu mult mai mare, este chiar greu de încadrat într-un domeniu anume, pentru că încearcă să le cuprindă pe toate: biologie, etologie, ecologie, istorie, mitologie, istoria artelor și istorie pur și simplu, folclor, etnografie, antropologie, imagologie, psihanaliză, climatologie, lingvistică…dacă lista v-a năucit, citiți tomul, vă asigur că este mult mai lungă. Remarcabil este că lucrarea se citește cu sufletul la gură, nici cele mai specializate pagini nu sunt aride, în ciuda cascadei de informații științifice este o lectură palpitantă, în primul rând pentru că ți se sugerează permanent că subiectul este inepuizabil și că lucruri mult mai interesante vor urma, e un suspans științific de cea mai bună calitate. În al doilea rând, interesul e provocat de faptul că autoarea scrie cu o neascunsă patimă, antropologica observație participativă se traduce aici printr-o francă dragoste pentru subiectul abordat („îngeri afectuoși” îi numește de ex. pe puii de lup după ce au mâncat), o dăruire totală care răzbate din fiecare rând și care, departe de a altera cumva caracterul științific îi dă o incandescență de roman de idei. Nu cred că exagerez, pentru că nu numai despre lupi este cartea, ci despre noi, oamenii. Personal, nu ader la ecuația tip Animal Planet, pe care o consider simplistă: animalul = bun; omul = rău. Și, deși monografia de față ilustrează cu numeroase exemple aceste echivalențe, complexitatea cazului și onestitatea științifică o fac pe autoare să nu se supună ecologismului ideologic, să se transforme în personaj al cărții. Apropo de personaj. Lupoaica Alpha, pe care o salvează de la Zoo unde o puma îi devorase o labă, pe care o crește într-un spațiu special amenajat și o plimbă prin pădure și pe dealuri, căreia îi urmărește cu maximă atenție reacțiile, ca și ale oamenilor cu care într-un fel sau altul interacționează, devine un fel de protagonist tragic al cărții, cu care este imposibil să nu empatizezi, de care este imposibil să nu te îndrăgostești[2]. Scade prin asemenea strategii retorice și de poziționare a cercetătorului caracterul „științific” al cărții? Dimpotrivă, abia astfel ea devine fundamentală. Pentru că definește relația inefabilă, subtilă o numește dintru început autoarea, între cele două specii. Altfel, logica demonstrației este impecabilă, de fiecare dată când este lansată o ipoteză îi sunt urmărite toate consecințele, alternativele de interpretare, controversele bibliografice.

Nu există, e limpede, nicio altă specie animală care să aibă o așa încărcătură culturală precum lupul. Avem, noi ca specie, față de el o ură – fascinație tezaurizată într-un fond de mituri și credințe de o bogăție inimaginabilă. Explicația este căutată de-a lungul întregii lucrări. Autoarea este obsedată să destructureze toate miturile (în sensul aici de prejudecăți) despre lup: că atacă omul, că e un ucigaș crud, că ucide copii, că nu poate întoarce capul șamd. În același timp, toată arhitectura imaginară despre lup din cele mai vechi mărturii până astăzi este reconstituită pe epoci și meridiane. „Lupul, în accepție comună, strict simbolică, este violența reprimată din omul civilizat, neputința și totodată dorința lui ascunsă de se recunoaște ori de a se întoarce la propria natură”. Iată o frază din inițialul „cenotaf” care sintetizează întreaga miză psihologică și chiar filosofică a monografiei. Relația om – lup este o „relație subtilă”, cum se precizează în „Preambulul” care merită numai el o discuție. De ce, ne lămurim după ultimul punct. Intenția lucrării este de a pune față în față realitatea biologică și cea simbolică. Teza are două mari compartimente: „Lupul real” și „Lupul imaginar”. Am încercat să-mi dau seama de la care spre care s-a plecat la originea travaliului, evident fără reușită. Lupul real ne prezintă „biologia, etologia și ecologia lupului”. Sunt tot felul de date interesante și nu trebuie omisă ilustrația foarte bogată și expresivă. Nu este, spuneam, o lucrare „de bibliotecă” (deși istovește bibliografia temei), ci una ivită din observație și cunoaștere directe; sunt adevărate pagini de roman care descriu, de exemplu, reacția oamenilor când o vedeau cu lupoaica Alpha. Sigur că secvența secundă, Lupul imaginar, prin abundența materialului și efortul enorm de a-l disciplina, impresionează. O parte substanțială este obligatoriu dedicată Lycantropiei, de la mitologia ancestrală, trecând la cea antică, un popas îndelung  asupra cultului lupului în spațiul daco-getic, lupul în creștinism, până la aspectele moderne. Capitolul „Lupul în cultura română” este o lucrare în sine, analizând simbolurile, practicile rituale, credințele, superstițiile, calendarul lupului, lupul psihopomp sau taumaturg, aspectele apotropaice, lupul în folclorul literar, paremiologia și lexicografia legate de lup, ca și aspecte etnografice: dintele de lup sau prezența lui în heraldică. Ultimele capitole sunt dedicate lupului în literatură, de la basm la roman, sau în artele vizuale și cinematografie.

O lectură à rebours poate fi făcută pornind chiar de la ultima frază din carte. „…căci orice facem, oricum evoluăm, noi oamenii devenim tot mai lupi iar lupul devine, prin perspectiva schimbării noastre, tot mai om”. După care urmează o amprentă, o urmă de lup. Astfel de provocări în sensul intelectual sunt pretutindeni în carte și dau palpitul lecturii. A muta lupul înapoi, din fantastic la statutul de simplă ființă naturală, mamifer carnivor etc. este evident o imposibilitate, multi-milenarul proces de „iconicizare” a lupului nu este reversibil. Pozitivitatea acestui excepțional demers de hermeneutică stă în a ne „vindeca” de lup, în sensul părții de umbră, de instinctualitate criminală din noi. Un slogan reprodus la p. 39 spune „The wolf inside you wants aut to play”. Dacă este adevărat, de exemplu, cum susțin unele cercetări, că vizionarea excesivă de programe Tv afectează în primul rând paleocortexul, atunci e limpede cum stăm cu lupul din noi. Autoarea ne spune că partea de studiu și redactare s-a încheiat în 2006, ca ambiție constructivă, ne spune prof. Ion Cuceu în scurta Prefață, studiul este unic în lume. Atât de insolit, încât mă întreb dacă vreunul dintre forurile științifice ori culturale îl vor premia, așa cum ar merita cu asupra de măsură, este o lucrare cu ambiții de de cultură majoră cum nu apar multe în spațiul nostru cultural.

„Dualitatea naturii umane nu se lasă deconspirată decât prin metaforă. Dacă clasicul simplisim conflict universal dintre Bine și Rău face ca lumea să înainteze într-un echilibru iluzoriu convenabil, omul acceptă pentru sine doar partea denumită de el pozitivă. Restul, «celălalt», nu este perceput ca jumătatea opusă a prăjinii necesare funambulului, fără de care contactul între Reperul cardinal dedus și materia interioară a sinelui, intuit, n-ar mai controla prin balans propria sa stabilitate. Răul este perceput mai degrabă ca hăul absorbant de dedesubt. Abisul înfruntat”. Avem aici miza etică, filosofică a cercetării. „Am ales lupul drept întruchipare a tot ceea ce nu suportăm la noi”, se citează dintr-un documentar. Într-o vreme în care natura, biologicul omului sunt, paradoxal, negate ca fiind simple „constructe mentale” o cercetare riguros ecologică de acest tip asupra „fratelui lup” ne poate ajuta, poate, să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să ne integrăm pașnic în eco-sistem.

 

4 august 2018

 

 

 

 

[1]Adriana Strâmbu, Lupul și omul. Imagini și transfigurări în mentalul colectiv, realitate și confabulație. Studiu interdisciplinari; ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2018, 670 p.

[2] Autoarea atrage atenția că o „modă” de a face din lup animal de companie este total condamnabilă: este foarte periculos, presupune o responsabilitate deosebită și…esențial, animalul trebuie să trăiască în habitatul lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *