Crucea

CATEGORIE 
februarie 1, 2018

SIMBOLUL ABSOLUT

 

            Un eseu inedit al lui Vintilă Horia, prezentat într-o carte-obiect de o delicată frumusețe, ne oferă editura Vremea[1]. Un text frenetic, de doar vreo 70 de pagini despre semnificația Crucii și, implicit, despre omul modern. Cartea are (exceptând scurta prefață a lui Radu Preda) patru părți: textul propriu-zis, în excelenta traducere a Ilenei Cantuniari, „comentariul” grafic al artistului atât de original întru creștinism Mihai Zidaru, câteva zeci de ilustrații pe tema crucii care formează ele însele un text paralel, hermeneut-izabil, facsimilul dactilogramei originale, în limba franceză, și, în sfârșit, facsimilul caietului de lucru pregătitor al pictorului Marian Zidaru, cu schițe, note și comentarii.

Interpretarea eseistului survine pe fondul unui acut sentiment de sfârșit de eon: „Situați la sfârșitul unui timp, obligați să considerăm crucea ca simbolul de pe urmă…”. În acest context, crucea este un fel de punte, care, odată descifrate înțelesurile ei ezoterice (căci despre acestea este vorba cu precădere în text) ne îngăduie trecerea dincolo. Spre viitor. Spre eschaton. Urmând unei perspective guénoniene (din Simbolismul crucii de ex.), Vintilă Horia consideră creștinismul inițial ca inițiatic, un mister care pregătește „explozia universală a adevărului”. Toată evoluția istorică, socio-politică a creștinismului, de ex. diferențele dintre creștinismul răsăritean și cel apusean, el o citește din perspectiva apropierii sau îndepărtării treptate de sensul originar al Crucii, de „teologia crucii”, după expresia citată adesea, aparținând lui Heidegger. Interpretarea eseistului este una „holistică”, creștinismul actual, redus la gesturi moral caritabile și ocultând tot mai insistent semnificațiile teribile ale Crucii, reducând-o la un stadiu „estetic”, de simplu ornament sau podoabă, i se pare decăzut. „Orice interpretare a creștinismului în afara simbolului crucii și a tot ce semnifică ea pentru Hristos și pentru noi devine astfel o aporie cu chip inuman”. De aceea propune un termen nou: cristianitate. Care „nu este  nici o morală, nici un program de reformă socială sau politică, scopuri lipsite de transcendență și de ecumenicitate”. Crucea este Semnul (in hoc signo vincens) autenticității cristianității, fără ea „conținutul creștin rămâne fără conținător”. Accentul interpretului nu cade pe Patimi (ceea ce ar reduce, protestant, crucea la un instrument de tortură), ci vede în ea „figura extensiei  Mântuirii la întreg universul” (citat după J. Hani). Crucea este, prin excelență, o integrare, de aceea ea se opune „lumii moderne” care funcționează, cel puțin de la Renaștere sau de la Descartes încoace printr-o fractalică, tot mai adâncă, separare. Simbol ezoteric, crucea are o istorie care ni se arată ca istorie culturală, de  aici trecerea prin diverse perioade: Gotic, Renaștere, Baroc, Umanism. Și, firește, modernitatea ultra-pozitivistă. „Abandonarea adevărului a implicat dispariția frumosului. Din schimbare în schimbare, din adaptare în adaptare, potrivit exigențelor profanului, Biserica se află astăzi fără adăpost, crucea nu mai are loc pe pământ, sau doar în acele îngrozitoare imitații ale sacrului, uneori direct ofensatoare, care sunt templele cantitative, multitudinare, abandonate de Spirit, care marchează orașele omului nou, locul exact în care Dumnezeu nu se mai află”. De aici, deschiderea spre viitor, „pregătirea unei noi epoci a crucii”, recuperarea, după Berdiaev, a unui nou Ev Mediu, adică a unei noi sacralități a Semnului. Suntem o „epocă fără cruce”, un „timp deviat”. Ciudat, calea de recuperare este știința contemporană, care se întâlnește cu Dumnezeu mai degrabă decât literatura ori filosofia. Încă umbra brațelor Crucii ne veghează dinspre bătăliile viitoare, nebănuite…

 

 

Christian Crăciun

[1] Vintilă Horia, Crucea, traducere de Ileana Cantuniari, prefață de Radu Preda, ilustrații de Marian Zidaru, ed. Vremea, 2017;

apărut în ORIZONT  nr. 1 , 2018

Distribuie

[DISPLAY_ULTIMATE_SOCIAL_ICONS]
Publicat în
Publicat de
Christian Crăciun
Profesor, scriitor (eseist). Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română în 1976. Doctor în filologie din 2005, cu un studiu despre imaginarul temporal eminescian. A deținut rubrici de critică literară în revistele anilor 90 L.A.&I și A.L.A. și a publicat în alte reviste de cultură.

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2018 Christian Craciun.
cross