Despre căutare XIX

DESPRE CĂUTARE

                                                           XIX

 

Am văzut un film cu o turmă de capre negre sărind de pe o stâncă pe alta, deasupra unui abis. Mai întâi femela, oprindu-se un pic, la oarecare distanta, luându-și avânt și sărind departe în partea cealaltă. Apoi iezii, făcând câțiva pași înapoi, luând viteză și prinzând în ultimă instanță țancul de dincolo. Apoi țapul cel bătrân venind agale până în buza prăpastiei și desprinzându-se brusc, fără efort, sfidând parcă prăpastia prin lejeritatea saltului. Ei bine, asupra acestui pas înapoi este de meditat. Heidegger îi spune (der Schritt zurück), înapoi la esența metafizicii. Aici este sprijinul, locul ferm după care, după un scurt și mortal zbor deasupra hăului, ajungi la nou. Ajungi în partea cealaltă. Pasul înapoi, dialectica înaintării. Sau a saltului. Discontinuitate și relativitatea direcției. Suntem obsedați de vectori, de „direcția bună”. Uităm că trecutul este în viitor și în față este în urmă. Când uităm asta, deși lucrurile par a fi liniare, și ne bucurăm de simplificare, de fapt ne-am prăbușit într-o lume unidimensională. Am sărăcit.

⸰⸰⸰

Tot pe loc, pe loc, pe loc. Un tip, totuși, de mișcare, de dans, și încă extrem de dinamic. Este, poate, o altă imagine a căutării: „prin bătătorirea locului”.

⸰⸰⸰

Înainte. Cele două sensuri simultane ale cuvântului: cel temporal: care înseamnă în urmă, și cel spațial care înseamnă în față. Cum să te orientezi? E un amestec, e o tensiune între aceste două sensuri, care spun mult despre multietajarea căutării, care se petrece simultan în cel puțin două planuri. Poate că secretul este de a percepe/trăi simultan ambele înțelesuri ale cuvântului. Să mergi mereu înainte, știind că siguranța mersului tău se află în ceea ce a fost înainte. Izbânda este totdeauna în față, ea stă în capacitatea de a nu te opri. Sensul spațial (trebuie luat cuvântul cu o mare marjă de relativitate) a produs și verb: a înainta. Și adjectiv: înaintat. Sensul temporal nu a produs nimic de acest fel.

⸰⸰⸰

Cine vrea să se  mântuiască cu întrebarea să călătorească. (Pateric)

⸰⸰⸰

„…întrebările care nu primesc un singur răspuns (sau care nu primesc niciodată unul), dar instruiesc prin simplul fapt că îl așază pe om pe o direcție a căutării sunt întrebările filozofiei. Forța lor vine din însăși insistența gândirii în orizontul întrebării, din gândirea curioasă, scormonitoare și perseverentă, pe scurt din gândirea ca gândire” (Gabriel Liiceanu)

⸰⸰⸰

Lumina nu este opusul întunericului. Lumina este Realitatea totală, fără rest. „Și cunoscut și văzut Dumnezeu rămâne neschimbat mai presus de toată cunoașterea și vederea” (Arhim. Sofronie Saharov). „Întuneric supraluminos” e tot o sintagmă forjată de marele trăitor isihast spre a reda această vedere a de ne-văzutului. Iar Eminescu scria, într-una din revelațiile lui rămase pierdute prin manuscrise: „Că tot ce naște-n univers/Aceea și declină/De-ar înceta totul în mers/ S-ar naște lumina-lumină!”. Lumina aceasta absolută se naște, spune deci poetul, după sfârșitul universului. O pre-vedere a ei o au câțiva aleși.

⸰⸰⸰

„A pierde din vedere” este una dintre sintagmele esențiale ale căutării. Ea presupune reperul, indicatorul de orientare pe parcurs. Pe munte sunt trasee marcate, trebuie să înaintezi de la un stâlp la altul, păstrând semnul. Pe mare sau în pustiu ai harta cerului noaptea. Și semne misterioase ziua: direcția și mirosul vântului, o pasăre, un copac, o urmă de jivină, cardinalitatea spațiului însuși. Într-un labirint, trebuie să-ți faci semne pentru a nu te întoarce la nesfârșit pe același drum. Important, în toate aceste cazuri, este să nu pierzi din vedere indicatorul. Invizibil fir al Ariadnei, acesta te leagă de țintă. Și ținta, ea însăși, al cui indicator este? E un mai departe posibil, ca și cum ajungând la ultimul refugiu, de pe cel mai înalt vârf de  munte, ai continua să urci. Însușirea prin care omul este în lume este tocmai cardinalitatea ei, faptul că este presărată cu repere, ceea ce îi dă caracterul de cosmos. A avea privirea ațintită către aceste repere înseamnă a fi în bună ordine cu ordinea cea mare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *