Theophil Magus

CAIN CEL FĂRĂ DE PATĂ

 

            Leonard Oprea este un prozator care își marchează epoca. Autor nu de cărți ci de univers epic. Discret dar incisiv. Ne propune acum, prin Theophil Magus – Moarte și viață[1], (ordinea cuvintelor din titlu nu este decât aparent ilogică, trimiterea este la taina morții ca înviere, a legii seminței care putrezește spre a încolți) un exercițiu jazzistic pe temele sale obsedante: libertate, credință, asumarea luptei, istoria cu ceea ce face ea din noi. Pare o carte, deși unitară, de trecere, de pregătire a ceva mult mai amplu. Conține, de fapt, șase texte, fără legătură unul cu altul. Un basm: Moarte și viață, căruia el îi spune roman; o parabolă ironică și distopică: Legenda împăcării universale; o nuvelă politico-fantastică: Asasinul unui vis; o scurtă parabolă SF, ușor urmuziană, despre automatismele vieții noastre: Viitorul normal sau viața lui Quidam; o nuvelă cu aer de film post-apocaliptic hollywoodian și tot puternic distopică: Un fulg, ce zbor, și un fel de text dramatic (alcătuit ca atare, mono-dialogal) despre singurătatea absolută, din nou despre viață, moarte și politic: Tantrum. Cum se vede, o diversitate eclatantă, deși textele sunt de o remarcabilă unitate.

Tema centrală este cea a vinei. Titlul acestor însemnări l-am ales tocmai de aceea dintr-o sintagmă care apare într-unul dintre texte. La urma urmei, Cain, ucigașul de frate, vorbește cu Dumnezeu, în vreme ce noi, „cuminții”, ne-am pierdut de mult acest har. Oare de ce? Avem de-a face cu o proză nutrită din ceea ce am numit cândva un existențialism românesc, amestecând în doze diferite fantasticul utopic, politicul, meditația morală, religiosul, ludicul textual, halucinantul (nu este întâmplător că autorul își ilustrează textele, deloc pleonastic, ci provocând la un dialog imagine-cuvânt, cu reproduceri din Hieronymus Bosch). Este un fel de a ne spune că fantasmele halucinatorii sunt cea mai bună redare a realului nostru tardo-comunistoid. Personajele sale sunt niște imense vulnerabilități obligate să ucidă. Sigur, cine vrea să înțeleagă cum trebuie această carte trebuie să parcurgă cu răbdare volumul precedent: Trilogia lui Theophil Magus. Aici găsim personajul său emblemă, care ne trimite direct într-un inextricabil spațiu mitic.

Primul text din această compoziție mozaicată este, astfel, un basm cosmogonic, o poveste despre înfruntarea eternă dintre bine și rău, o aducere în mitosul nostru a unui fel de lord of the rings. Avem figura Alesului, a Salvatorului care se supune unei inițieri severe, probelor dificile, morții, pentru a mântui lumea. De fapt, abia Fiul său, despre care avem doar imaginea Copilului, va fi mântuitorul. Personajul principal se numește Amot, anagramă de la Toma, denominație care va mai reveni în textele de aici. Necredinciosul credincios. Basmul modern se vrea un text apocaliptic, în sensul etimologic al termenului, de revelație, acumulând cu lăcomie „chei” arhetipale și mistice de descifrare. Un singur exemplu, la p. 110: aflat în Cercul Cunoașterii, – una dintre probele sale inițiatice – Amot rostește un fel de rugăciune continuă și care nu este decât Tetragrama secretă care ascunde Numele-Celui-fără-de-nume: he-vau-he, Iahve. Altfel, trimiterile mitologice sunt de o amețitoare diversitate, de la inzi la daci și iudei, într-o coerență pe care numai basmul o suportă.

Legenda împăcării universale are o notă de umor amar, un fel de povestire de Pateric despre irelevantul lumii noastre, lipsa de comunicare, contrastul dintre vorbe și acțiune. Alegorie  a falsității, inautenticității existențiale: în care Papa se împacă în anul 2050 cu Rabbi și peste lume începe o eră de pace absolută. Descrisă cu un sarcasm hiperbolic. Ironia cumplită este că cei doi nu își cunosc reciproc limbile, ajung să comunice în primitivul limbaj gestual, pe care, firește, îl interpretează radical diferit. Și totuși de aici începe Pacea. Cum arată ea, în perspectiva finalului ironic al poveștii, firește nu voi dezvălui. Foarte interesant din punct de vedere compozițional este Asasinul unui vis, text făcut ca într-un fel de Pulp Fiction, inclusiv tema asasinatului, prin reluarea poveștii din același punct, dar de pe paliere diferite. Textul este unul politic, în sensul profund al cuvântului, care nu are mai nimic de-a face cu ceea ce vedem zilnic la televiziuni (obiect simbolic prezent adesea în texte). „Ți-a fost dăruit să alegi! Alege!”, este laitmotivul care desparte, muzical, fragmentele narațiunii, memento-ul amintit de Înger. Nu este aceasta esența politicului? Și esența umanului? Tocmai de aceea povestirea înaintează fractalic, din fiecare nod se poate imagina o altă curgere. Personajul principal se numește și aici Toma, este executorul și executantul destinului. Cel care a ales. Dimensiunea onirică vine dintr-o lentoare a ritmului și din montajul vizual al imaginilor. Remarcabil este personajul Conu’ Beliar, evident membru al Ocultei Instituții, atoate-supraveghetorul Satan. „Frumoasă zi să visezi o crimă perfectă, nu-i așa?”, „Mai devreme sau mai târziu oricine este clientul meu”. Aș spune că, dintre textele cărții, acesta este de fapt „romanul” anunțat pe copertă. O epică sumbră, de o tensiune remarcabilă, cu atât mai mult cu cât se menține pe granița delicată dintre fantastic și realul politic imund, înglodat în cotidian. Leonard Oprea are știința trecerii instantanee de la real la halucinant, fără a se împiedica de pragul dintre ele. O simplă bodegă din centrul orașului poate deveni un spațiu terifiant, fără ca nimic în ordinea realului, oameni sau obiecte, să indice asta. Numai tonul limbajului.

În povestirea cu titlul înșelător romantic Un fulg, ce zbor, avem, de fapt patru fire epice care converg în finalul execuției celor patru protagoniști, indivizi ieșiți de sub presiunea caterpilarului atoate-nivelator al regimului. Vinovați că sunt altfel. Este și aici o lume priectată în viitorul deja prezent pentru cine știe să vadă, o lume condusă de următorul tetralog: „OBEDIENȚA NECONDIȚIONATĂ. IUBIREA MOARTĂ. URA INSTITUȚIONALIZATĂ. CRIMA LEGALIZATĂ”. „Oricare cetățean al IADULUI GLOBALIZAT este subiectul supravegherii și investigației perpetue obligatorie pentru fericirea individuală și globală” sună sloganul acestei societăți orwelliene. Lumea „Poliției globale”. Sunt mai multe personaje ale căror destine brăzdează meteoric acest iad globalizat, îl evoc aici doar pe Cheng, copilul autist crescut în „laboratoarele” Poliției globale pentru că are capacitatea de a auzi infrasunete și este ca atare o excelentă armă de spionaj. „Cheng, Diana, Yosef – dorm./…/ Stăm toți patru, eu Dranoel Serafim, Cheng, Diana și Yosef pe marginea patului și ne privim. În tăcere, Tăcere de vid astral. Din difuzoarele prinse  în cele patru colțuri ale tavanului celulei, o voce de copil castrat ne ordonă melodios: Cântați! Și cântăm toți odată: Cele patru porunci sunt…”. Cei patru sunt executați prin imolare pe cruce, spre bucuria cercurilor de spectatori plătitori ai spectacolului. În timp ce li se psalmodiază: „CRIMA ESTE MAI PRESUS DE ORICE ÎNDOIALĂ – POCĂIȚI-VĂ!”. Am păstrat în parte și jocul grafic al paginii, menit să sugereze obsesia, controlul minților prin repetiție. Leonard Oprea are un foarte precis instinct al ritmului epic. Știe când să accelereze și când să frâneze până la o lentoare hipnotică.

Tantrum este, spune dicționarul, un simptom de personalitate al copiilor care fac crize de furie atunci când nu le sunt satisfăcute cererile. Personajul din text, – un abulic amintind de atmosfera din The Wall, inegalabilul poem cinematografico-muzicalo-filosofic al lui Pinck Floyd,– are același nume cu cel principal din Cămașa de forță: Inochentie. Din nou sugestia vinei: a unui păcat atavic, dar și a unei vini personale. Ne-negociabile. Precum și a unei inocențe al cărui miraj traversează fiecare dintre textele acestei cărți. Secvența dramatică (poate fi imediat în-scenată) are ca element principal de decor o „instalație” compusă din trei televizoare uriașe pe care rulează continuu programele diverse ale cretinizării noastre generale. Inochentie, într-o sărăcie absolută, își caută un serviciu și dialogurile telefonice sunt răspunsuri din care reconstituim contextul social. „Viața este un W.C.” scrie pe perete. Ce fel de „filosofie de viață” este asta? „Inochentie se întoarce cu fața spre public și zâmbește”…este ultima replică. La fel de obscură ca și graffiti-ul de pe perete. Trebuie citite împreună.

Leonard Oprea își inventează, în cărțile sale mai recente, nu o simplă ipostază de narator, ci, mult mai ambițios, de-a dreptul una de mag. Adică de manipulator al energiilor necreate care sunt în Cuvânt. Interpretarea la nivelul primelor piei – a epicului nud sau a realului politic contextual – riscă să treacă pe lângă miza reală a acestor narațiuni inițiatice, să ne facă să pierdem dulceața miezului. Dar asta numai după jupuirea înțelesurilor. În acest sens el face literatură politică de cea mai profundă calitate. Care nu are corespondent în spațiul nostru literar. Oamenii lui, aflați la un sfârșit de lume și de disperare, nu sunt legați de istorie, cel puțin nu de o simplă istorie evenimențială. Ci de istoria ca poruncă interioară. Sunt oameni care știu că trebuie să se nască din nou și „de sus”. Toate astea nu țin de vreo modă literară ori ideologică. Ci de conștiința și știința unui scriitor al straniului. Adică, al străinului. El joacă perfect acest rol al rătăcitorului, care nu are un acasă (adăpostul provizoriu este un topos comun al textelor sale. De altfel spațiul închis, malefic: celula, camera sordidă este mereu un fel de „cămașă de forță” pentru personaje). A fost străin în România ceaușistă și a scris ca atare, a rămas străin dincolo de ocean, unde și-a publicat multe dintre cărți, rămâne și azi, când a revenit (mă gândesc la sensul franțuzescului revenant), un a-tipic. Și un a-topic. Un om fără loc, un bântuit bântuitor. Felul în care prozatorul combină magicul, sapiențialul, parabolicul, profeticul și politicul dă o combinație cred că de neaflat în altă parte în proza noastră.

12.01.2018

 

apărut LdA 23.01.2018

[1] Leonard Oprea, Theophil Magus – Moarte și viață; roman, nuvele, povestiri; ed. Eikon, 2017;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *