de Crăciun

                                     Despre căutare

–          de Crăciun  –

Pentru că, de-a lungul anului, Literatura de azi  mi-a găzduit cu generozitate o serie de note pe tema Căutării, astăzi vă ofer câteva gânduri aplicate la Sărbătoarea pe care o celebrăm în aceste zile. Pentru că în multe feluri sărbătoarea Nașterii Sfinte este legată de căutare. Iudeii căutau un împărat, un Mântuitor, cel vestit de proroci. Magii căutau și ei pe cel spre care îi călăuzea steaua. Și care era tot un împărat, dar în altă ordine de semnificații. Irod îl caută și el, speriat de concurentul neașteptat, spre a-l ucide. Măicuța Domnului caută înfrigurată un sălaș, cât de sărman, unde să poate naște (Că la Betleem Maria săvârșind călătoria) . Apoi întreaga sfântă familie își caută scăparea în Egipt. Cum se vede, tema e insistentă. Cetele de colindători străbat trasee labirintice (când e cazul printre troiene) doar pentru a vesti tuturor că umanitatea L-a găsit pe Cel ce îi aduce mântuirea. Ele sunt factori ai anamnezei, aduc aminte în fiecare an de acest eveniment primordial. Care despică istoria în două. De fapt, în trei: căci avem eonul de până la Naștere, eonul de la Naștere până la Patimi și Înălțare, cel care curge de atunci încoace, în așteptarea Parousiei. Dar asta e altă căutare. Centrul lumii pe care-l închipuie ieslea din Betleem apare tocmai pentru că toată lumea pare că aleargă într-acolo. E ca un sorb uriaș care ne-a mutat brusc într-o altă dimensiune ontologică.

Trăim eonul de după găsire, adică după ce El ni s-a descoperit în trup, și nu numai în profeție. Am fost găsiți, și aici e izvorul bucuriei. E toată dialectica celui care caută pentru a fi găsit în această scenă întemeietoare a creștinismului. Haideți, fraților, să mergem spun păstorii în altă colindă bine cunoscută. Atenți fiind la versurile încă bine cunoscute, băgăm, de altfel, de seamă că tema mișcării înspre poarta cerească e mereu prezentă într-un fel sau altul în colinde. Peștera este figura simbolică a ascunsului. Tocmai aici se naște Dumnezeu fiul omului, pentru a ne aduce Lumina. Acum se aduc daruri din partea „filosofilor” (sunt traduceri și texte de colinde care conțin expresis verbis acest cuvânt), semn de smerenie a căutării care necesită el însuși o hermeneutică a „celor două căi” ale cunoașterii.

„Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului  a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. dar îngerul le-a zis: nu vă temeți. Căci iată vă binevestesc  vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor. Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta vă va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle. Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care  Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle”.(Lc.2/8-16) Păstorii erau deci în întunericul nopții. „Se grăbesc” spre lumină și trebuie că ajung la iesle spre zori. Aici ei află. Zoriori de ziuă, despre aceasta este narațiunea, despre zorii care ne așteaptă după retragerea îngerilor în ceruri!

Crăciunul 2017

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *